scurt istoric
Istoria Disciplinei de obstetrică și ginecologie începe în anul 1962, când, în cadrul Catedrei de obstetrică şi ginecologie, condusă de profesorul A. Kocerghinschi, a fost organizat Cursul de specializare a medicilor obstetricieni-ginecologi (şef curs – conferențiar A. Baţac). În anul 1963, în funcţia de șef de curs a fost numit S. Bilinchis.
Ulterior, Cursul a funcţionat la Catedra de obstetrică şi ginecologie nr. 1 a Facultăţii de Medicină Generală (şef catedră – Gh. Paladi, profesor universitar), fiind condus de conferențiarul L. Siniţina. În anul 1980, funcţia a fost preluată de conferențiarul O. Corlăteanu, care a fost aleasă prin concurs ca şef al Cursului de obstetrică şi ginecologie, Facultatea de Perfecţionare a Medicilor (FPM).
În anul 1986, în baza Cursului, a fost fondată Catedra de obstetrică şi ginecologie a FPM (şef – conferențiarul P. Roşca) cu sediul la Maternitatea nr. 2. În anul 1988, Catedra a fost transferată la baza clinică în cadrul Institutului de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului (şef E. Gladun, profesor universitar).
În anul 2009 Catedra a fost reorganizată, fiind fuzionată cu Catedra de obstetrică şi ginecologie (Rezidenţiat), şef – Olga Cerneţchi, profesor universitar. A fost redenumită Catedra de obstetrică-ginecologie (Facultatea Educare Continuă în Medicină şi Farmacie).
Şeful Catedrei, Olga Cerneţchi, dr. hab. med., profesor universitar, a reuşit să consolideze o echipă competentă de profesionişti notorii, printre care Gheorghe Paladi, dr. hab. med., academician al AŞM, profesor universitar, om emerit al Republicii Moldova, Eugen Gladun, dr. hab. med., membru corespondent al AŞM.